„Să îi urmăm pe Sfinţii Trei Ierarhi în dragostea lor faţă de aproapele aflat în nevoie şi faţă de Biserică”, i-a îndemnat PS Macarie pe credincioşii din Uppsala[2018-02-01]de Iulian DumitraşcuPS Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a vizitat, de sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi, comunitatea românească din oraşul suedez Uppsala. Ierarhul i-a îndemnat să urmeze exemplul de viaţă al Sfinţilor Trei Ierarhi. Cu o zi mai devreme, Părintele Episcop Macarie a cercetat pe fraţii români din comunitatea parohială din Oslo şi pe cei privaţi de libertate din penitenciarele din Oslo şi împrejurimile capitalei Norvegiei. Ierarhul român i-a binecuvântat pe deţinuţii întâlniţi şi s-a rugat împreună cu aceştia pentru îndreptarea vieţii şi uşurarea necazurilor. Marţi, 30 ianuarie 2018, Preasfinţitul Macarie a săvârşit Sfânta Liturghie de hram la parohia românească Sfinţii Trei Ierarhi din Uppsala. Episcopul a evidenţiat, în cuvântul rostit, modelul de viaţă misionară, prin cuvânt şi faptă, reprezentat de Sfinţii Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Împărtăşind credincioşilor propria experienţă în urma cercetării celor aflaţi în penitenciare, Preasfinţitul Macarie a subliniat că trebuie ‘să urmăm exemplul Sfinţilor Trei Ierarhi şi să fim şi noi buni creştini, adică buni fraţi şi vecini pentru cei de lângă de noi, buni şi curajoşi ortodocşi mărturisind credinţa cea adevărată, precum şi buni samarineni faţă de cei aflaţi în neputinţă, în necazuri şi strâmtorări’. Ierarhul român i-a îndemnat pe românii din Uppsala să nu treacă cu vederea pe confraţii lor care se află în dificultate în Ţările Nordice din diferite cauze, ci să caute să îi cerceteze, urmând poruncii evanghelice. ‘Să îi urmăm pe Sfinţii Trei Ierarhi în dragostea lor faţă de aproapele aflat în nevoie şi faţă de Biserică’, a conchis episcopul Europei de Nord. Ierarhul a vizitat în aceste zile la domiciliu mai multe familii de români din Norvegia şi Suedia şi s-a întâlnit cu grupurile de tineri din filialele Centrului de Tineret Sfântul Voievod Ştefan cel Mare – CTSM, urmând ca zilele următoare să viziteze comunităţile româneşti din Danemarca. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1177, Ultimul acces: 2026-09-25 18:57:54
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1