Papa Francisc către consacraţi: Recunoaşteţi-vă rănile, primiţi milostivirea - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri
Ştiri de azi
Ştiri Actuale
Arhiva Ştiri 2026
Arhiva Ştiri 2025
Arhiva Ştiri 2024
Arhiva Ştiri 2023
Arhiva Ştiri 2022
Arhiva Ştiri 2021
Arhiva Ştiri 2020
Arhiva Ştiri 2019
Arhiva Ştiri 2018
Arhiva Ştiri 2017
Arhiva Ştiri 2016
Arhiva Ştiri 2015
Arhiva Ştiri 2014
Arhiva Ştiri 2013
Arhiva Ştiri 2012
Arhiva Ştiri 2011
Arhiva Ştiri 2010
Arhiva Ştiri 2009
Arhiva Ştiri 2008
Arhiva Ştiri 2007
Arhiva Ştiri 2006
Arhiva Ştiri 2005
Arhiva Ştiri 1935
Top Toate Ştirile
Top Ştiri Actuale
Ştiri necitite
Sugeraţi Ştiri
eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc către consacraţi: Recunoaşteţi-vă rănile, primiţi milostivirea

[2018-01-16]
Întâlnirea cu consacraţii
Papa Francisc a afirmaţi marţi că chiar şi în mijlocul durerii ce rezultă din păcat, Biserica poate totuşi să slujească lumea dacă recunoaşte realitatea rănilor ei şi îl pune pe Cristos şi milostivirea Sa în centrul tuturor lucrurilor. „Nu ni se cere să ignorăm sau să ne ascundem rănile. O Biserică cu răni poate înţelege rănile lumii de astăzi şi să şi le asume, suferind cu oamenii, însoţindu-i şi căutând să îi vindece”, a spus Pontiful pe 16 ianuarie, în Catedrala mitropolitană din Santiago, Chile. „O Biserică rănită nu se face centrul a toate, nu se crede ca fiind perfectă, ci pune în centru pe Cel care poate vindeca aceste răni, al cărui nume este Isus Cristos.”

Sfântul Părinte s-a întâlnit cu preoţii, diaconii, persoanele consacrate şi seminariştii, fiind salutat la început de Cardinalul Ricardo Ezzati Andrello de Santiago. Întâlnirea face parte din călătoria apostolică pe care o face între 15 şi 22 ianuarie în Chile şi Peru. Cardinalul Ezzati a afirmat că „viaţa prezbiterală şi consacrată din Chile a avut şi are de îndurat timpuri dificile” şi că în timp ce mulţi au fost fideli, „neghina răului au crescut de asemenea, cu urmările de scandal şi dezertare aferente”. I-a mulţumit Papei Francisc „pentru cuvintele care denunţă păcatul şi starea călduţă şi, în acelaşi timp, pentru continua chemare la a trăi frumuseţea alegerii şi dedicării apostolice a vocaţiei consacrate”.
Papa Francisc a spus că nu ajută ascunderea rănilor şi păcatelor: „că ne place sau nu, suntem invitaţi să înfruntăm realitatea aşa cum ni se prezintă”, a spus el. Discursul a fost structurat în trei părţi: Petru deprimat – comunitatea deprimată; Petru iertat – comunitatea iertată; Petru transfigurat – comunitatea transfigurată. „Mă joc cu acest binom Petru-comunitate pentru că experienţa apostolilor are mereu acest aspect dublu, cel personal şi cel comunitar. Merg împreună şi nu le putem despărţi.” Ca referinţă biblică, Pontiful a luat momentul de după Învierea lui Isus, când iniţial apostolii au avut un moment de confuzie, de „dezolare”. „Petru îl renegase, Iuda îl trădase, ceilalţi fugiseră sau se ascunseseră. Numai o mână de femei şi discipolul iubit rămăseseră. Restul plecaseră. Doar câteva zile şi totul era prăbuşit.”
A făcut o paralelă cu situaţia din Chile, cu suferinţele Bisericii de aici. „Ştiu că uneori aţi îndurat insulte în metrou sau mergând pe stradă; că a merge ‘îmbrăcaţi ca preot’ în multe zone se ‘plăteşte scump’. Pentru aceasta vă invit să îi cerem lui Dumnezeu ca să ne dea luciditatea de a spune pe nume realităţii, curajul de a cere iertare şi capacitatea de a învăţa să ascultăm ceea ce El ne spune şi a nu rumega dezolarea.” Şi a continuat: „Ca discipoli, ca Biserică, ni se poate întâmpla acelaşi lucru: există momente în care ne confruntăm nu cu gloriile noastre, ci cu slăbiciunea noastră. Ore cruciale în viaţa discipolilor, dar aceea este şi ora în care se naşte apostolul.” A amintit atunci dialogul dintre Isus şi Petru, pornind de la întrebarea: „Mă iubeşti mai mult decât aceştia?”
„Isus nu foloseşte nici reproşul, nici condamnarea. Singurul lucru pe care vrea să îl facă este să îl salveze pe Petru. Vrea să îl salveze de pericolul de a rămâne închis în păcatul său, de a rămâne ca să ‘rumege’ dezolarea rod al limitei sale; să îl salveze de pericolul de a renunţa, din cauza limitelor sale, la tot binele pe care îl trăise cu Isus. Isus vrea să îl salveze de închidere şi de izolare. Vrea să îl salveze de acea atitudine distructivă care este victimizarea sau, dimpotrivă, de la căderea într-un ‘şi-aşa totul e la fel’, care ajunge să înece orice angajare în relativismul cel mai dăunător. Vrea să îl elibereze de la a-l considera pe oricine care i se opune ca şi cum ar fi un duşman, sau de la a nu accepta cu seninătate contradicţiile sau criticile. Vrea să îl elibereze de tristeţe şi în special de indispoziţie.”
De aici Papa a tras spre cei prezenţi la întâlnire, care fiecare a întâlnit similar milostivirea Fiului lui Dumnezeu. „Nu suntem aici pentru că suntem mai buni decât alţii. Nu suntem super-eroi care, de sus, coboară pentru a se întâlni cu ‘muritorii’. Mai degrabă suntem trimişi cu conştiinţa că suntem bărbaţi şi femei iertaţi. Şi acesta este izvorul bucuriei noastre. Suntem consacraţi, păstori în stilul lui Isus rănit, mort şi înviat. Consacratul – şi când spun ‘consacraţi’, spun toţi cei care sunt aici – este cel şi cea care întâlneşte în propriile răni semnele Învierii; care reuşeşte să vadă în rănile lumii forţa Învierii; care, ca Isus, nu merge în întâmpinarea fraţilor cu reproşul şi condamnarea.” Şi a accentuat apoi: „Conştiinţa că avem răni ne eliberează; da, ne eliberează de la a deveni autoreferenţiali, de a ne crede superiori.”
Revenind la Petru şi ajungând la ultima parte a discursului său, Papa a spus: „Petru a experimentat în propriul trup rana nu numai a păcatului, ci şi a propriilor limite şi slăbiciuni. Dar a descoperit în Isus că rănile sale pot să fie cale de înviere. A-l cunoaşte pe Petru deprimat pentru a-l cunoaşte pe Petru transfigurat este invitaţia de a trece de la a fi o Biserică de deprimaţi dezolaţi la o Biserică slujitoare a atâtor deprimaţi care trăiesc alături de noi. O Biserică aptă să fie în slujba Domnului său în cel flămând, în cel închis, în cel însetat, în cel fără locuinţă, în cel gol, în cel bolnav…”
A încheiat cu o rugăciune a Cardinalului Raul Silva Henríquez. „Biserica pe care eu o iubesc este Sfânta Biserică de toate zilele… a ta, a mea, Sfânta Biserică de toate zilele… Isus, Evanghelia, pâinea, Euharistia, Trupul lui Cristos umil în fiecare zi. Cu feţele săracilor şi feţele bărbaţilor şi femeilor care cântau, care luptau, care sufereau. Sfânta Biserică de toate zilele.” Şi apoi a spus: „Te întreb: Cum este Biserica pe care tu o iubeşti? Iubeşti această Biserică rănită care găseşte viaţă în rănile lui Isus? Mulţumesc pentru această întâlnire. Mulţumesc pentru oportunitatea de a reînnoi ‘da’-ul cu voi. Fecioara de muntele Carmel să vă acopere cu mantia sa.”

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1634, Ultimul acces: 2026-09-25 00:31:23