Pocăința se construiește numai pe ruinele mândriei, atenționează IPS Irineu[2018-01-10]de Gheorghe AnghelAdresându-se credincioșilor craioveni cu prilejul sărbătorii Soborului Sf. Ioan Botezătorul, IPS Irineu a explicat ce înseamnă pocăința și cum putem dobândi această virtute. El a precizat că nu ține de aspectul formal, exterior, ci se adresează interiorului și presupune schimbarea totală a modului de viață. Ierarhul a subliniat următorul aspect: pocăința se construiește numai pe ruinele mândriei. Înaltpreasfinția Sa a afirmat că toate actele pocăinței, care presupun în primul rând părerea de rău pentru păcatele săvârșite și hotărârea de a nu le mai săvârși, trebuie să fie marcate de smerenie, trebuie îmbrăcate în haina bunei cuviințe, cu smerita cugetare, cum spuneau părinții noștri. El a subliniat că pocăința pornește de la abandonarea păcatului mândriei. Când am reușit să demolăm tot ceea ce am construit având la bază mândria, a spus ierarhul, tot ceea ce am făcut cu multă sârguință spre slava deșartă a acestei lumi, spre lauda oamenilor, abia atunci devenim mai câștigați, precum vameșul păcătos care a spus: Dumnezeule, fi milostiv mie, păcătosului! (Luca 18,13),. De asemenea, în omilia rostită la Paraclisul mitropolitan Sfânta Treime din Craiova Mitropolitul Olteniei a detaliat textul evanghelic care relatează despre Începutul propovăduirii Domnului (Matei 4, 12-17) și a subliniat rolul Sfântului Ioan Botezătorul de Înaintemergător al Domnului și îndrumător al tuturor credincioșilor creștini pe calea mântuirii. Evanghelia rânduită spre a fi citită în această duminică la Sfânta Liturghie a fost așezată cu înțelepciune de Biserica noastră după Botezul Domnului, pentru a ne arăta încă odată că Cel care s-a botezat în Iordan este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu venit în lume să ne scoată din întunericul păcatului și al morții. Totodată, IPS Părinte Irineu a menționat rolul de îndrumător al creștinilor pe calea mântuirii pe care îl are Sfântul Ioan Botezătorul. Sfântul Proroc Ioan Botezătorul ne este povățuitor, ne este îndrumător deoarece el ne arată permanent calea, ne arată drumul spre Tatăl ceresc. Lucru ce este de mare folos într-o lume plină de confuzii, îndoieli, de patimi și ispite ce ne abat de la calea cea dreaptă. Însă, ca să beneficiem, să avem folos de la un asemenea mare îndrumător, trebuie să-l ascultăm și să-i urmăm îndemnul. Căci dacă nu ascultăm de sfinții și bineplăcuții lui Dumnezeu, nu putem dobândi ceva bun în această viață, a conchis IPS Irineu. Biserica Sfânta Treime pași în istorie Biserica Sfânta Treime din Craiova a fost reclădită în secolul al XVIII-lea de principii Alexandru și Dimitrie Știrbei, pe temelia unei biserici mai vechi, cu ajutorul cunoscutului arhitect și restaurator francez André Leucomte de Nouy, informează Biroul de Presă al Eparhiei. Din fondurile bisericii a fost construit în 1890 un dispensar medical pentru persoanele sărace, care a funcționat până în 1939. Biserica Sfânta Treime Știrbei din Craiova s-a bucurat mulți ani de calitatea de paraclis voievodal și este considerată o bijuterie a arhitecturii bisericești din oraș și din întreaga Oltenie. Pictura este de o frumusețe aparte, mobilierul a fost lucrat în Franța și montat aici în anul 1906, iar clopotnița și-a păstrat forma originală din timpul primei construcții având și avantajul poziției sale (este așezată chiar în parcul din centrul orașului). Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1453, Ultimul acces: 2026-09-20 21:10:23
|
Timp total: 0.09s...
[]:1