Papa Francisc: Dacă rugăciunea nu este curajoasă, nu este creştină[2018-01-12]Liturghie în capela Casei Santa MartaCredinţa în Isus şi curajul de a merge dincolo de dificultăţi sunt trăsăturile rugăciunii creştine, a subliniat Papa Francisc, comentând lecturile biblice ale zilei, în predica la Sfânta Liturghie celebrată vineri, 12 ianuarie 2018, în capela Casei Santa Marta din Vatican. Evanghelia a adus în atenţie în aceste zile mai multe vindecări, dar, s-a întrebat Pontiful, cum este rugăciunea celor care reuşesc să obţină de la Domnul ceea ce cer? „De fiecare dată când ne apropiem de Domnul ca să-i cerem ceva, trebuie să pornim de la credinţă şi să o facem în credinţă. ‘Eu am credinţa că mă poţi vindeca, eu cred că tu poţi să faci aceasta’. Să avem curajul de a-l provoca, asemenea bolnavului de lepră din Evanghelia de ieri, asemenea acestui om paralitic din Evanghelia de astăzi”, citim în materialul de pe situl Radio Vatican. Evanghelia ne face să ne întrebăm cu privire la modul nostru de a ne ruga. Nu o facem ca „papagalii” şi „fără interes” în ceea ce cerem, ci îi cerem Domnului „să ajute necredinţei noastre” chiar şi atunci când ne aflăm în faţa dificultăţilor. Nu puţine sunt situaţiile în care Evanghelia descrie faptul că a se apropia de Domnul este dificil, mai ales pentru cel care se află în necazuri. Dar voinţa tenace te ajută să găseşti soluţii şi să mergi dincolo de greutăţi: „Curajul de a lupta pentru a ajunge la Domnul. Curajul pentru a avea credinţă la început: ‘Dacă vrei, poţi să mă vindeci; dacă vrei, eu cred’. Şi curajul de a mă apropia de Domnul când există dificultăţi.” „De multe ori, este nevoie de răbdare şi să aşteptăm timpii, dar să nu renunţăm, ci să mergem mereu înainte. Dar dacă eu mă apropii cu credinţă în Domnul şi spun: ‘Dacă vrei, poţi să-mi dai harul acesta’ şi apoi harul nu vine în trei zile, vine un alt lucru şi încep să uit”. Pontiful a subliniat că, de exemplu, Sf. Monica, mama Sf. Augustin, s-a rugat şi „a plâns mult” pentru convertirea fiului ei şi a reuşit să o dobândească. De aici, îndemnul la curaj în „a-l sfida pe Domnul”, curajul „de a intra în joc”, chiar dacă nu dobândim imediat ceea ce cerem. Dar rugăciunea înseamnă un joc dur şi dacă nu este curajoasă, rugăciunea nu este cu adevărat creştină: „Rugăciunea creştină se naşte din credinţa în Isus şi merge întotdeauna prin credinţă dincolo de dificultăţi. Ne va ajuta o frază pe care să o purtăm astăzi în inima noastră, de la părintele nostru Abraham, căruia i s-a făcut promisiunea moştenirii, făgăduinţa că va avea un fiu la vârsta de o sută de ani. Spune Apostolul Paul: ‘A crezut şi prin aceasta a fost îndreptăţit’. A crezut şi ‘a pornit la drum’: a crede şi a face orice pentru a ajunge la acel har pe care îl cer. Domnul ne-a spus: ‘Cereţi şi vi se va da’. Să luăm acest Cuvânt şi să avem încredere, dar întotdeauna cu credinţă şi intrând în joc. Acesta este curajul pe care îl are rugăciunea creştină. Dacă o rugăciune nu este curajoasă, nu este creştină.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1646, Ultimul acces: 2026-09-27 02:45:56
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1