Te Deum | Anul 2018 a fost proclamat drept An omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română[2018-01-01]de Sorin IoniţeDupă oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare în prima zi a lunii ianuarie, a avut loc în Catedrala Patriarhală o slujbă de Te Deum. În cadrul acesteia, anul 2018 a fost proclamat ca An omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română. Slujba de Te Deum a fost oficiată de PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi a PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal şi Secretarul Sfântului Sinod. La finalul slujbei, PS Varlaam Ploieşteanul a citit actul oficial de proclamare a Anului omagial şi comemorativ 2018 în Patriarhia Română. În cuvântul rostit cu acest prilej, Părintele Patriarh Daniel a spus că credinţa creştină este încă de la apariţia poporului român în istorie principalul element constitutiv al conştiinţei de sine a românilor, al identităţii româneşti, alături de latinitate sau romanitate, a spus Preafericirea Sa. Este o realitate istorică incontestabilă faptul că etnogeneza românească, sau formarea poporului român, şi încreştinarea lui au fost două procese concomitente şi convergente, a explicat Patriarhul. Creştinaţi, adică uniţi cu Hristos prin Botez, pe când se formau ca popor nou în istorie, românii poartă în sufletele lor pecetea Tainei Crucii şi a Învierii lui Hristos, a adăugat Preafericirea Sa. În continuare, Părintele Patriarh a evidenţiat contribuţia majoră a Bisericii Ortodoxe Române la promovarea conştiinţei şi a identităţii spirituale a poporului român: Biserica a cultivat cu insistenţă în sufletele credincioşilor români conştiinţa că au aceeaşi obârşie ca neam, aceeaşi limbă romanică neolatină şi aceeaşi credinţă creştină. Altfel spus, adevărul originii daco-romane şi al latinităţii limbii, sau adevărul romanităţii românilor a fost conştientizat în Biserică şi transmis de ierarhi preoţi şi diaconi prin predici, dar mai ales prin tipărirea cărţilor bisericeşti şi difuzarea lor în toate provinciile locuite de români. Totodată, Părintele Patriarh Daniel a explicat prezenţa în Catedrala Patriarhală la momentul de proclamare a Anului omagial şi comemorativ 2018 a patru reprezentări grafice: Icoana Sfintei Treimi – ca simbol al unităţii noastre de credinţă şi de neam, pentru că Cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi simbolizează în acest context cele trei mari provincii: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania; Icoana Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României – semnificativă deoarece avem credinţă apostolică pe care ne-a transmis-o Sfântul Apostol Andrei; Tabloul Patriarhului Miron Cristea – care a fost un mare luptător pentru unirea Transilvaniei cu Regatul României, el reprezentând toate eforturile Bisericii pentru înfăptuirea Marii Uniri de la 1918; Tabloul Regelui Ferdinand Întregitorul – care reprezintă pe toţi oamenii politici şi întreg neamul românesc care s-a luptat pentru realizarea idealului Unirii. Patriarhul Daniel s-a rugat la final ca Dumnezeu să binecuvinteze Anul Centenar ca an al recunoştinţei faţă de Dumnezeu şi faţă de înaintaşi, dar şi un an al comuniunii sau unităţii spirituale româneşti. Momentul solemn s-a încheiat cu intonarea Troparului Sfinţilor Români, a Imnului de Stat Deşteaptă-te române! şi a cântării Mulţi ani trăiască! Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 4743, Ultimul acces: 2026-06-23 18:59:31
|
Timp total: 0.03s...
[]:1