IPS Laurențiu: Sf. Arhid. Ștefan a fost primul om care și-a dat viața pentru Mântuitorul Iisus Hristos - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

IPS Laurențiu: Sf. Arhid. Ștefan a fost primul om care și-a dat viața pentru Mântuitorul Iisus Hristos

[2017-12-28]
de Gheorghe Anghel

IPS Laurențiu la Sâmbăta de Sus
Mitropolitul Ardealului a vorbit credincioșilor prezenți la mănăstirea Sâmbăta de Sus în a treia zi de Crăciun despre personalitatea extraordinară a Sfântului Arhidiacon Ștefan despre care a spus că este pentru noi o „pildă desăvârșită”. A fost primul om care și-a dat viața pentru Mântuitorul Iisus Hristos, a subliniat IPS Laurențiu.
În continuare, IPS Mitropolit Laurențiu a evidențiat puterea mărturisitoare a Sfântului Arhidiacon Ștefan, un model pentru toți credincioșii.
Martirajul său a fost și o mărturisire a credinței adevărate. Simțind această chemare a plecat din această lume într-o stare de bucurie și de pace, de împăcare totală cu toți cei care l-au prigonit și omorât cu pietre, a spus Înaltpreasfinția Sa.
În omilia sa, ierarhul a explicat că noi nu suntem chemați astăzi să mergem până la martiraj, ne ferește Dumnezeu de acesta, dar ne oferă șansa să oferim ceva jertfelnic lui Dumnezeu.
„Apărarea credinței este din ce în ce mai mult o jertfă”, a subliniat ierarhul.
În ziua sărbătorii Sf. Arhid. Ștefan, Mitropolitul Ardealului a oficiat Sfânta Liturghie în paraclisul așezământului monahal. Alături de ierarh au slujit: Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului și slujitori din obștea mănăstirii, informează site-ul oficial al Eparhiei.
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit i-a hirotesit arhimandriți pe starețul mănăstirii, Atanasie Roman, și pe secretarul așezământului monahal, Daniel Breabăn.
Documentele prin care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ridicarea în rang a celor doi monahi de la mănăstirea făgărășeană au fost citite de PS Episcop Ilarion Făgărășanul.
Părintele arhimandrit Atanasie Roman le-a mulțumit ierarhilor pentru binecuvântarea adusă peste obștea mănăstirească în zi de praznic.
Sărbătoarea s-a încheiat cu o slujbă de pomenire la mormântul Mitropolitului Antonie Plămădeală, soborul înălțând rugăciuni pentru ierarhul ctitor al mănăstirii, dar și pentru ceilalți mitropoliți ai Ardealului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 984, Ultimul acces: 2026-08-20 01:24:01