Papa evaluează obiectivele anului 2006 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa evaluează obiectivele anului 2006

[2006-12-22]
Papa Benedict al XVI-lea afirmă că pacea, familia și dialogul interreligios au fost temele majore ale pontificatului său în 2006. Afirmația a fost făcută astăzi, la întâlnirea cu Cardinalii, Arhiepiscopii, Episcopii și membrii Curiei Romane, cu ocazia schimbului de felicitări de Crăciun, în Aula Clementină a Palatului Apostolic.

Sfântul Părinte a spus că anul care se încheie "rămâne în memoria noastră cu amprenta profundă a ororilor războiului care a avut loc în preajma Țării Sfinte, precum și cu amprenta generală a pericolului unei ciocniri între culturi și religii, un pericol care încă amenință acest moment istoric. Problema căilor spre pace a devenit o provocare de primă importanță pentru toți cei care se preocupă de soarta ființei umane." Amintind de salutul îngerului adresat păstorilor în noaptea de Crăciun, Episcopul Romei a subliniat "inseparabila legătură dintre relația omului cu Dumnezeu și relațiile dintre oameni". "Pacea pe pământ nu poate fi găsită fără reconcilierea cu Dumnezeu", a mai spus Papa în lungul său discurs în limba italiană.

Pontiful a trecut în revistă cele patru călătorii apostolice internaționale pe care le-a făcut în 2006: Polonia (25-28 mai); Valencia, Spania (8-9 iulie); regiunea Bavaria din Germania (9-14 septembrie); Turcia (28 noiembrie - 1 decembrie). Despre prima vizită, Sfântul Părinte a spus că a fost "o datorie de onoare" față de Papa Ioan Paul al II-lea. Amintind de călătoria în Valencia și de prezența sa la Întâlnirea Mondială a Familiilor, Papa Benedict și-a exprimat îngrijorarea relativ la uniunile civile: "Când se creează noi forme juridice care relativizează căsătoria, renunțarea la legătura definitivă obține de asemenea, să spunem așa, un sigiliu juridic." Privitor la călătoria sa în orașele germane Munchen, Altoetting, Regensburg și Freising, Papa a explicat că una dintre temele centrale a reprezentant-o dialogul. A amintit de întâlnirea pe care a avut-o acum mai mulți ani cu filozoful german Jürgen Habermas, care i-a transmis pe atunci Cardinalului Joseph Ratzinger nevoia de "gânditori care să poată să transmită codul convingerilor credinței creștine în limbajul lumii secularizate, pentru a face aceste convingeri mai eficiente într-un mod nou".

"Și mai evidentă este urgența faptului că lumea are nevoie de un dialog între credință și rațiune", a spus Pontiful, în special atunci când "capacitatea cognitivă a ființei umane, dominarea lui asupra materialului mulțumită forței gândirii, a înregistrat un progres inimaginabil", care ar putea deveni "un pericol care amenință persoana și lumea". Papa Benedict a continuat: "Știința trebuie să primească, într-un mod nou, ca o provocare și ca o oportunitate, credința în Dumnezeu, care este o Persoană a rațiunii, Creator al universului. În mod reciproc, această credință trebuie să îi recunoască încă o dată vastitatea intrinsecă și caracterul ei rațional."

Papa a reflectat apoi asupra dialogului dintre religii, o temă esențială a vizitei sale apostolice din Turcia, care "mi-a dat ocazia să manifest și în mod public respectul pe care îl port religiei islamice". "Lumea musulmană are în față o sarcină similară cu cea care a fost impusă creștinilor începând cu Iluminismul și cu Conciliul Vatican II, ca rezultat al unei căutări exhaustive, tradusă în soluții concrete pentru Biserica Catolică", a spus Sfântul Părinte. "Pe de o parte, există o încercare de a opune dictatura rațiunii pozitiviste care îl exclude pe Dumnezeu din viața comunității și din viața publică. Pe de altă parte este necesar să acceptăm adevăratele victorii ale Iluminismului, drepturile ființei umane și în special libertatea credinței și a exercitării ei." Papa a subliniat și importanța întâlnirii sale cu Patriarhul ecumenic Bartolomeu I, după care s-a reîntors la tema păcii. "Trebuie să învățăm că pacea nu poate fi obținută doar din exterior", deoarece "încercarea de a o stabili cu ajutorul violenței atrage doar după ea noi violențe". În fine, Papa a mai spus că "trebuie să învățăm că pacea poate exista doar dacă ura și egoismul sunt depășite din interior".

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1060, Ultimul acces: 2026-07-27 07:21:03