Vâlcea: Mănăstirea Bistrița își va sărbători ocrotitorul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Vâlcea: Mănăstirea Bistrița își va sărbători ocrotitorul

[2017-11-17]
de Andrei Pau

În ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea își va cinsti ocrotitorul. Lăcașul de cult adăpostește, de cinci secole, sfintele moaște ale sfântului sărbătorit de Biserica Ortodoxă în data de 20 noiembrie.
Evenimentele vor debuta în seara zilei de duminică, 19 noiembrie 2017, cu slujba Privegherii. În ziua de prăznuire, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de ierarhi, informează Biroul de Presă al Eparhiei.
În ultimii ani ai secolului al XV-lea, Banul Barbu Craioveanu, un descendent al Basarabilor, a adus moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul și le-a așezat în biserica Mănăstirii Bistrița. După aducerea sfintelor moaște, așezământul monahal a devenit loc de pelerinaj al credincioșilor care își aflau și își află în continuare ajutor în suferințe.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 4410, Ultimul acces: 2026-08-17 17:48:59