INEDIT | Tur virtual 3D al Sfântului Mormânt - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

INEDIT | Tur virtual 3D al Sfântului Mormânt

[2017-11-15]
de Gheorghe Anghel

Muzeul National Geographic din Washington inaugurează astăzi un nou serviciu ce oferă posibilitatea efectuării unui tur virtual 3D al Sfântului Mormânt de la Ierusalim.
Astfel, vizitatorii muzeului sunt prezenți în mod virtual în Cetatea Sfântă și au posibilitatea să descopere istoria fascinantă a Bisericii Sfântului Mormânt prin intermediul unei experiențe inedite 3D.
Dr. Anthony Lilles, professor de Teologie la Seminarul St. John din Camarillo – SUA, a declarat pentru Catholic News Agency că experiența aceasta poate fi asemănată cu un pelerinaj virtual, mai ales pentru cei care din diferite motive nu pot vizita locurile sfinte.
Un turist merge din curiozitate, pe când un pelerin are un scop sacru, a spus Anthony Lilles.
Profesorul american a explicat că această experiență este, pe lângă o lecție de istorie despre locurile sfinte, și o oportunitate pentru a te apropia de Hristos.
Turul virtual este disponibil în perioada 15 noiembrie 2017 – 15 august 2018, notează site-ul oficial al muzeului.
Biserica Sfântului Mormânt sau Biserica Invierii Domnului, din Ierusalim, este una dintre cele mai vizitate destinații de pe harta creștinătății. Acest locaș de cult este o construcție impresionantă ce datează din secolul al XI-lea, ridicată în locul altei biserici vechi, zidită de Sfânta Elena în secolul IV, în Ierusalim.
Recent, Baldachinul Sfântului Mormânt a trecut printr-un amplu proces de renovare. Edificiul a avut nevoie urgentă de aceste lucrări după ce o perioadă îndelungată a fost expus unor factori de mediu precum: apă, umiditate, fumul de la lumânări etc. Lucrările au fost demarate în anul 2016.
În timpul lucrărilor de restaurare (miercuri, 26 octombrie 2016) a fost descoperită lespedea (catafalcul) pe care a fost așezat trupul Mântuitorului Iisus Hristos după răstignirea Sa. Acest catafalc de piatră calcaroasă nu a mai fost văzut din anul 1555 d. Hr., fiind acoperit cu marmură.
De asemenea, au fost descoperite două plăci din marmură, una datând din secolul 14, iar cealaltă din secolul 4.
Miercuri, 22 martie 2017, a avut loc o ceremonie festivă care a marcat încheierea lucrărilor de renovare.
În forma actuală, baldachinul Sfântului Mormânt datează din 1810.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 810, Ultimul acces: 2026-08-14 12:15:09