Vârtoapele de Sus :: Biserica Sf. Nicolae - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Biserici

Biserica Sf. Nicolae
Vârtoapele de Sus
 HARTA S   HARTA G   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Ortodox
Localitate:Vârtoapele de Sus
Comună:Vârtoape
Judeţ:Teleorman
Cod poştal:147428
Telefon:NU deţinem nr. de Telefon (al preotului sau parohiei)...
Adresa de e-mail:NU deţinem adresa de e-mail...
Adrese utile:episcopiaalexandriei.ro, www.cjTeleorman.ro, tr.prefectura.mai.gov.ro
Hram:Sf. Nicolae
Detalii:Pe locul pe care astăzi se află biserica satului s-a construit pe la 1848 o bisericuţă, probabil de lemn, cu hramul „Sfântul Gheorghe” care a funcţionat până în anul 1909. Biserica actuală, cu hramul Sfântul Nicolae, a fost construită pe locul fostului lăcaş de cult între anii 1913-1922. Construcţia a fost ridicată prin contribuţia enoriaşilor, în special a săteanului Ioan Neagu, constructor fiind Matei Veloff împreună cu echipa sa, acelaşi meşter ce a construit şi biserica din Vîrtoapele de Jos în 1906. Sfinţirea s-a făcut de către Mitropolitul Primat Miron Cristea, înainte de numirea sa ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Din păcate biserica nu mai deţine date suplimentare despre acest mare eveniment. O primă renovare va avea loc în anul 1933 prin grija preotului paroh de atunci, Vanghele Mihăilescu şi prin contribuţia enoriaşilor. În intervalul 1954-1959 biserica are parte de reparaţii capitale, prin strădania preotului Eugen Ciachir şi contribuţia bănească a enoriaşilor. În urma cutremurului din 1977, cele trei turle se prăbuşesc, fiind reconstruite între anii 1979 şi 1984. În acel an biserica a fost resfinţită de Preasfinţitul Roman Ialomiţeanul în prezenţa unui numeros sobor de preoţi şi enoriaşi. [PISANIA] , , Această sfântă biserică a fost începută în anul 1913 şi s-a terminat în 1922. I. P. S. S. Mitropolit Primat Miron Cristea, fiind protoiereu al circumscripţiei pc. Theodor Pereţeanu; din fondurile şi ajutoarele tuturor enoriaşilor acestei comune şi cu sârguinţa domnului Ioan Neagu. Constructor Matei Veloff şi pictor George Albani. ” Biserica din Vârtoapele de Sus este o construcţie din cărămidă, în formă de cruce, având lungimea de 25 m, lăţimea de 12 m, înălţimea de 38 m şi grosime zidurilor de 1 m. Sfântul lăcaş are trei turle de formă hexagonală: una pe pronaos, având corespondenţă în biserică şi două mai mici pe pronaos. Pridvorul închis este pictat, iar catapeteasma lucrată de către pictorul George Albani, este păstrată în stare bună din anul din 1922 şi are trei registre picturale. Din anul 2015 preotul paroh, împreună cu Consiliul parohial au îniţiat un amplu proiect de reparaţii a lăcaşului de cult, întins pe o perioadă mai mare de timp, ce are ca finalitate resfinţirea bisericii în anul 2022, când se împlinesc 100 de ani de la construcţia ei.
Nr. vizualizări:5308
Data ultimei vizualizări:2026-10-27 18:15:32
Data ultimei actualizări:2025-01-09 13:19:53
Data încărcării pe sit:2006-07-11 08:45:44
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:1

Clic pe fotografii pentru a le vedea ăn format mărit!

Data: 2025-01-09
Contor: 8

Vedere de ansamblu
Foto: Google Street View