Eveniment la ICR București: Trintas TV a lansat filmul documentar „Dinu Lipatti, muzică și geniu” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Eveniment la ICR București: Trintas TV a lansat filmul documentar „Dinu Lipatti, muzică și geniu”

[2018-01-26]
de Gheorghe Anghel

La sediul ICR din București a fost lansat vineri filmul documentar „Dinu Lipatti, muzică și geniu”. Producția aparține Trinitas TV și face parte din Campania Case Memoriale.
La eveniment au participat dl Ciprian Olinici, Directorul Trinitas TV, Liliana Țuroiu, Președinte ICR, membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București, personalități marcante ale lumii culturale din România, jurnaliști români și străini.
Filmul face parte din campania „Case memoriale” și aduce în atenția publicului viața și opera marelui muzician român. De la casa din București și domeniul de la Fundățeanca, până la Conservatorul de la Geneva, filmul prezintă aspecte inedite despre Dinu Lipatti, unul dintre cei mai mari pianiști ai secolului al XX-lea.
Deși s-a stins la numai 33 de ani, acesta a lăsat umanității interpretări de geniu și compoziții cunoscute astăzi în lumea întreagă. Printre cei care evocă în film uriașa personalitate artistică a muzicianului se numără regretatul muzicolog și profesor Viorel Cosma, pianistul și compozitorul Corneliu Gheorghiu, prieten și coleg de studii cu Dinu Lipatti, biograful Grigore Bărgăuanu, precum și alți specialiști.
Campania „Case Memoriale” dorește sensibilizarea opiniei publice cu privire la importanța caselor memoriale, ca simboluri patrimoniale și identitare, din diferite regiuni ale României. Proiectul, în ansamblul său, își propune să evidențieze frumusețea arhitecturală a imobilelor, completată în mod fericit de notorietatea personalităților de care se leagă numele lor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1536, Ultimul acces: 2026-08-30 02:14:12