Să aducem mai multă unitate în societate Patriarhul Daniel de ziua onomastică[2019-12-17]de Gheorghe AnghelLa finalul momentului festiv de la Palatul Patriarhiei, organizat marți de sărbătoarea Sfântului Proroc Daniel, Preafericitul Părinte Patriarh a mulțumit tuturor celor care i-au transmis mesaje de felicitare cu prilejul onomasticii și a evidențiat necesitatea cooperării pentru o mai mare comuniune în societate. Avem o bucurie deosebită să exprimăm recunoștința noastră, să mulțumim celor care ne-au ajutat în toată lucrarea noastră de până acum și avem speranța că vom continua buna cooperare cu instituțiile statului și mai ales în domeniul educației, pentru că e mare nevoie de cooperare, iar pe baza coresponsabilității să creăm mai multă comuniune, mai multă unitate, mai mult respect reciproc și mai multă dorință de vindecare a demnității poporului român, atât în interiorul țării, cât și în relațiile noastre internaționale. Momentul festiv organizat în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei a avut loc după Liturghia și Te Deum-ul oficiate în Catedrala Patriarhală. La eveniment au fost prezenți ierarhi români, membri ai Administrației Patriarhale și ai Administrației eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor, reprezentanți ai autorităților publice, clerici și numeroși credincioși. Au transmis mesaje: Ministrul Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie, Secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi, Rectorul Universității din București, Mircea Dumitru, și delegatul Mitropolitului Naum de Ruse Patriarhia Bulgariei, Părintele Ioan Ivanov. Sesiunea festivă a fost moderată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, episcop vicar patriarhal. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 785, Ultimul acces: 2026-08-29 10:01:20
|
Timp total: 0.03s...
[]:1