Cerc pastoral-misionar în Parohia Rusca Montană din județul Caraș-Severin - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Cerc pastoral-misionar în Parohia Rusca Montană din județul Caraș-Severin

[2013-03-06]
În biserica Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Rusca Montană, s-a întrunit duminică, 3 martie 2013, cercul pastoral-misionar. Au fost prezenți preoții care fac parte din cercul pastoral-misionar Rusca Montană, Părintele Daniel Alic, Consilier în cadrul Sectorului cultural al Episcopiei Caransebeșului, precum și numeroși credincioși din parohie. Cu acest prilej, avut loc și întâlnirea Cercului pastoral-misionar Rusca Montană, informează episcopiacaransebesului.ro.
După oficierea slujbei Vecerniei, toți preoții au participat la discuțiile care au avut loc la biroul parohial. Părintele Daniel Alic a adus la cunoștință celor de față hotărârea Sfântului Sinod de a omagia anul 2013 ca fiind „Anul omagial Sfinții Împărați Constantin și Elena”, la împlinirea a 1700 de ani de la edictul de la Milano.
După ce s-a luat la cunoștință de această hotărâre, s-au discutat și diferite probleme de ordin administrativ-gospodăresc cu care se confruntă parohiile în momentul de față, de asemenea, s-a pus accentul pe intensificarea activităților sociale în mijlocul comunităților în care preoții slujitori își desfășoară activitatea.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2126, Ultimul acces: 2026-08-28 20:34:37