România, antimis plin cu Sfinte Moaște: Mitropolitul Ioan la hramul Parohiei Sf. Andrei din Viena[2025-12-02]de Ștefana TotorceaLimba română este un sanctuar în care nu poți intra oricum, ci cu respect și murmur de Psaltire, iar România este un antimis plin cu Sfinte Moaște, a spus Mitropolitul Ioan al Banatului duminică, la hramul Parohiei Ortodoxe Române La Sfânta Înviere și Sf. Ap. Andrei din Viena. Cu ocazia Zilei Naționale a României, au fost rostite rugăciuni pentru poporul român și pentru binecuvântarea țării. Doamne, du neamul nostru acolo unde dorul nu doare!, s-a rugat părintele mitropolit în cuvântul de învățătură care i-a emoționat profund pe românii prezenți la slujbă. De asemenea, părintele mitropolit a rememorat experiența duhovnicească dobândită în cei patru ani de slujire la Ierusalim (19901994) și în cele peste trei decenii de slujire arhierească. Mitropolitul Ioan a slujit la hramul Parohiei La Sfânta Înviere și Sf. Ap. Andrei din Viena duminică, 30 noiembrie 2025. Foto: Facebook / Biserica Ortodoxă Română din Viena La final, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a prezentat două volume recente semnate de Înaltpreasfinția Sa: Taina din Peștera Betleemului și Trandafirul dintre spini. Sărbătoare a comunității românești Alături de Mitropolitul Ioan au slujit Părintele Paroh Nicolae Dura, Părintele Ionel Popescu, vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, Părintele Paul-Emanuel Tăvală, consilier la Arhiepiscopia Sibiului, și preoții Viorel Barbu și Mircea Morar. Corul parohiei, dirijat de Georgel Popa, a oferit un program muzical de înaltă ținută, iar soprana Eliza Băleanu a interpretat cântarea Iubite-voi, Doamne și colinde. La slujbă au participat reprezentante ale Ambasadei României în Austria: Mariana Stoian, ministru și conducătoare a Oficiului Consular, și Florentina Mărginean, secretar I. De asemenea, a participat Excelența Sa Victoria Roșa, Ambasadorul Republicii Moldova în Austria. Prima vizită a Mitropolitului Banatului la Viena Aflat pentru prima dată în Viena, Mitropolitul Ioan a vizitat Capela Românească din centrul orașului, Catedrala Greacă, Domul Sfântul Ștefan unde se păstrează moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan și o icoană făcătoare de minuni pictată de maramureșeanul Ștefan Pop, și alte edificii reprezentative din Capitala austriacă. Vizita a avut și o dimensiune simbolică, prin evocarea marilor personalități românești care au pășit de-a lungul timpului în Viena. Biserici românești în Capitala Austriei Biserica La Sfânta Înviere și Sf. Apostol Andrei din Viena este cea mai veche comunitate de ortodocși români înființată în capitala Austriei. Parohia mai administrează o capelă la Centrul religios-cultural Dumitru Stăniloae. Acesta este primul sfânt lăcaș românesc din Viena, în care au slujit patru patriarhi și s-au închinat Regele Carol I, Regina Maria și Principesa Ileana. Celelalte două parohii românești din Viena sunt comunitățile din jurul Bisericii Sf. Antonie cel Mare și Sf. Ier. Andrei Șaguna și al Bisericii Pogorârea Sf. Duh și Sf. Ștefan cel Mare. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 142, Ultimul acces: 2026-08-26 12:27:52
|
Timp total: 0.04s...
[]:1