Noul sediu al Consulatului României la Birmingham a fost binecuvântat de Arhiepiscopul Atanasie[2025-11-26]de Mihail PătrășcanuNoul sediu al Consulatului General al României la Birmingham a fost binecuvântat luni de Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord. Ceremonia de binecuvântare a avut loc în prezența Consulului general, Excelența Sa Mihaela Savu, și a angajaților instituției. În cadrul evenimentului, a fost subliniată importanța dialogului permanent dintre instituțiile statului și comunitățile românești, precum și rolul parohiilor ortodoxe în păstrarea identității spirituale și culturale. Punți de încredere Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie a evidențiat dimensiunea pastorală și comunitară a acestui moment. Oriunde se află români, instituțiile și Biserica sunt chemate să lucreze împreună pentru binele lor: să-i încurajeze, să-i sprijine și să le amintească faptul că nu sunt singuri. Când slujirea devine comuniune, lucrarea noastră devine binecuvântare pentru întreaga comunitate, a afirmat arhiepiscopul. Ierarhul a îndemnat ca întreaga activitate a consulatului să rămână cu omul în centru, cu demnitatea și nevoile lui, subliniind că un consulat apropiat de oameni devine un sprijin esențial pentru misiunea pastorală a parohiilor. Împreună putem zidi punți de încredere, de ajutor și de identitate pentru românii aflați departe de țară, a adăugat Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie. Consulatul a fost înființat în anul 2023 și deservește românii din regiunile West și East Midlands, Gloucestershire și Țara Galilor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 128, Ultimul acces: 2026-08-26 18:36:15
|
Timp total: 0.03s...
[]:1