În Eparhia Caransebeșului a fost lansată o nouă campanie umanitară[2018-11-23]de Gheorghe AnghelAsociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte organizează, în perioada 18 noiembrie 12 decembrie 2018, o campanie umanitară destinată copiilor proveniți din familii cu o situație financiară precară de pe întreg cuprinsul eparhiei. Campania intitulată Ghetuțele lui Moș Nicolae își propune să sprijine un număr cât mai mare de copii proveniți din familii fără posibilități materiale prin oferirea unor articole de încălțăminte specifice sezonului rece, informează Episcopia Caransebeșului. În acest scop, în toate parohiile din județ se va organiza o colectă în bani, în primele două duminici ale Postului Nașterii Domnului, respectiv în 18 25 noiembrie 2018. De asemenea, prin intermediul voluntarilor de la ATOR Banatul de Munte și cei ai instituțiilor și organizațiilor partenere se vor organiza colecte și strângeri de fonduri, la nivelul întregului județ. Banii colectați vor fi centralizați la nivelul celor 10 cercuri pastoral-misionare ale eparhiei și la nivelul filialelor ATOR Banatul de Munte, structuri care vor coordona achiziția și distribuirea ghetelor, în funcție de priorități și de sumele strânse. Vor fi avuți în vedere, cu prioritate, elevii cu rezultate bune la învățătură, proveniți din familii fără posibilități, în funcție de recomandările unităților de învățământ, ale centrelor sociale și ale parohiilor. Cei care doresc să sprijine acest demers, prin donații sau sponsorizări în cadrul campaniei, sunt rugați să se adreseze reprezentanților protopopiatelor, preoților parohi, precum și voluntarilor ATOR Banatul de Munte, sau să contacteze persoanele de contact desemnate pentru acest proiect: Pr. Mihai Ciucur telefon: 0734.77.34.77 și Anita Radics 0726. 56.14.49. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 842, Ultimul acces: 2026-08-29 05:00:20
|
Timp total: 0.03s...
[]:1